10Mar

Leacuri si sfaturi pentru sanatate de la Valea Mare

Postat la 08:32:58 de ioana in:

Leacuri de la Valea MareAcum cateva saptamani credeam ca iarna a trecut, dar se pare ca s-a instalat din nou in drepturi. Diferentele acestea de temperatura de la o zi la alta au afectat foarte multi oameni in jurul meu, acestia avand chiar forme grave de pneumonie, insa eu am reusit sa nu ma imbolnavesc. Meritul este al bunicii mele care toata iarna mi-a dat diverse sfaturi si leacuri pentru a ma proteja si a-mi intari imunitatea si se pare ca acestea au functionat. :)

Leacuri si sfaturi intaritoare pentru imunitate 

Un lucru extrem de simplu si poate ignorat de multi este ca atunci cand stai in casa sa te incalti cu papuci caldurosi, deoarece picioarele reci declanseaza guturaiul. Explicatia este simpla – practic scaderea temperaturii blocheaza activitatea leucocitelor, care combat virusii. Daca ai probleme si nu reusesti sa iti incalzesti picioarele, bunica iti recomanda un masaj cu ulei de molid. Va creste rezistenta la frig, deoarece uleiurile eterice activeaza foarte repede si durabil circulatia locala.

Printre leacuri verificate impotriva guturaiului si a tusei avem baile la picioare cu apa incalzita progresiv. Acestea fac sa apara o caldura placuta in picioare, ameliorand totodata si circulatia locala in mucoasele nasului si faringelui. Tine picioarele intr-un lighean cu apa calda la 35 grade C. Din trei in trei minute, adauga apa fierbinte, pana cand temperatura din lighean atinge 40 grade C.

Bunica imi spunea mereu sa mananc un iaurt pe zi si se pare ca avea dreptate, deoarece produsele lactate naturale, cu bacterii probiotice, intaresc sistemul intestinal, cu ajutorul caruia corpul se apara singur impotriva germenilor patogeni. Iaurtul creste proprietatea anumitor celule de a digera microbi si ajuta la formarea de celule imunitare. Este important sa folositi mereu acelasi tip de iaurt (kefir, lapte acru), intrucat producatorii intrebuinteaza culturi bacteriene diferite.

Un alt sfat primit, pe care recunosc ca nu l-am urmat, este acela de a consuma usturoi crud. Desi il folosim des ca si ingredient in mancarurile preparate, nici eu, nici sotul meu nu suportam mirosul usturoiului crud dupa ce a fost consumat. Daca tu nu a ai  nicio problema cu mirosul usturoiului, atunci este bine sa faci o cura de minumum trei saptamani, in care zilnic sa mananci usturoi crud. O forma usoara de a consuma usturoiul ar fi sa il tai marunt si sa il presari pe o felie de paine cu unt. :)

Baia de aburi reprezinta un alt remediu printre leacurile recomandate. Temperaturile ridicate nu activeaza doar circulatia, ci in acelasi timp stimuleaza si formarea de celule imunitare. Excitatia produsa de aerul fierbinte pe mucoase ajuta mai ales la respingerea virusilor racelii. Cand mucoasele sunt puternic irigate cu sange, virusii nu se pot fixa pe ele atat de usor.

Leacuri utilizate ca mijloace de lupta cu raceala

Daca totusi sistemul imunitar nu a facut fata schimbarilor de temperatura si virusilor care ne inconjuara, bunica are remedii foarte bune pentru lupta cu raceala.

In primul rand, cand esti racit, lasa bauturile foarte fierbinti sa se racoreasca putin. De pilda, daca vei bea un ceai medicinal aproape clocotit, temperatura ridicata va face faringele deja iritat sa sufere si mai mult. Consecinta va fi ca bacteriile cu care ceaiul ar trebui sa lupte vor gasi un nou teren prielnic pentru a se inmulti.

Si daca tot vorbim de ceaiuri, in cazul infectiilor respiratorii este foarte indicat ceaiul de patlagina. El are o actiune antibacteriana si dilata bronhiile. Totodata, contine mucilagii care combat tusea. Pentru a prepara acest ceai, se toarna 1/4 l apa clocotita peste doua lingurite de patlagina, se acopera si se infuzeaza zece minute, dupa care se bea cu inghitituri mici.

Cand aveam dureri in gat bunica lua un servet de bumbac, il impaturea in lungime si intindea pe el  fie solzi de ceapa, fie cartofi fierbinti zdrobiti. Cataplasma respectiva mi-o infasura in jurul gatului si  apoi o acoperea cu un prosop. Repetand cateva zile acest lucru durerile treceau.

Atunci cand tuseam puternic si daca nu aveam in casa bomboane de tuse, stoarceam zeama dintr-o lamaie, o puneam pe un cub de zahar si il sugeam.Vitamina C si uleiurile eterice din fruct dezinfecteaza faringele si activeaza secretia de saliva.

Un alt remediu cu actiune rapida contra durerilor de gat sunt cuisoarele. Ele
dezinfecteaza si potolesc durerea. Se zdrobesc intr-un mojar sau se dau prin rasnita de cafea si se fierb odata cu cafeaua. Sunt de ajuns una pana la trei bucati pentru o ceasca.

Iti aduci aminte reteta de mere coapte? Acestea nu sunt doar delicioase, dar sunt indicate si contra durerilor de gat. Ia trei mere, scobeste-le in mijloc si scoate-le samburii, unge-le cu miere si lasa-le sa se coaca aproximativ 30 de minute in cuptorul dinainte incalzit la 180 grade C (bunica obisnuia cand eram mica sa le coaca pe soba). Indata ce s-au racit, manca-le pe toate trei, ca sa introduci in organism suficienta pectina. Aceasta activeaza fortele de autoaparare la nivelul gatului. Suplimentar, mierea actioneaza ca dezinfectant.

Acestea sunt cateva leacuri utilizate de bunica. Eu le-am preluat si le aplic deoarece am observat de-a lungul copilariei mele ca toate acestea au functionat.

Tu cum te tratezi in sezonul rece?

Nu uita sa dai ¨like¨ si pe pagina de Facebook a Valea Mare pentru a fi la curent cu noutati, retete si sfaturi direct din natura: http://www.facebook.com/valeamare. Multumim! 

Asteptam cu interes parerile si comentariile voastre!



Da de stire pe: | Altele | Email: | Utile:

Articole similare despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Response to Leacuri si sfaturi pentru sanatate de la Valea Mare

  1. Victor says:

    suc de mere cu rice ocazie….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>